Este deja a 6-a zi fara drog si ma simt mai bine. Este un sentiment ciudat de nevoie combinat cu usurare. Au fost cele mai grele 6 zile din viata mea de cand am inceput sa ma gandesc sa ma las.
Ziua 1: A fost cea mai usoara. M-am gandit ca o sa ma las si am facut acest pas cu speranta la "mai bine". Stiam ca imi va fi greu, dar trebuia sa fac acest pas, indiferent de risc. Am spus ca daca am renuntat, trebuie sa las si orice amintire la o parte sa pot incepe o noua viata.
Ziua 2: Nu imi venea sa cred ca au trecut abia 2 zile de cand m-am "lepadat". La inceput a fost atat de bine, dar, dupa ceva timp, a inceput sa imi aduca moarte psihica. Cel putin la inceput credeam ca sunt in al 9-lea cer cand imi injectam drogul zilnic. Simteam ca plutesc pe cel mai pur nor de fericire, intr-o visare reala a superbei eternitati. Totul era minunat si credeam ca o sa o tin asa tot restul vietii. Incepe sa ma ia febra si tremur la fiecare gand ca pot sa mai iau macar un pic...
Ziua 3: Nu am luat nimic timp de trei zile...Aceasta retragere ma omoara! Este ca un pistol cu electrosocuri in "sacul cu bijuterii". Este de departe cea mai grea zi. Ma gandesc non-stop cum sa imi revin. Plang si rad in nebunia de a mai avea o "ultima" doza!
Ziua 4: Dureri cumplite si frica ma inconjoara si ma alearga in orice colt al constiintei. Nu pot sa ma ascund nici in mine! Nu sunt lasat in pace sa visez la drogul meu. De ce toata lumea ma incurajeaza sa continui cand tot acest lucru imi face si mai rau? Nu pot sa gandesc limpede! Imi simt pielea in mii de milioane de bucati ce se sparg in alte miliarde. Imi vine sa ma leg sa nu pot pleca ... sa iau ce stiu ca imi va face bine...
Ziua 5: Ma trezesc cu gura uscata de parca simturile mele si-au recapatat puterile. Ma simt altfel ... parca as avea o cicatrice mare pe suflet. Este o cicatrice atat de mare, incat o simt ca imi depaseste spatiul corpului. Nu poate sa o acopere nici un bandaj. Sunt slabit. Privirea imi este in ceata. Ma comport de parca as trai pentru prima data ... dar nu aici. Fragil este un atribut mult prea insignifiant pentru cum imi simt corpul.
Ziua 6: Sunt cu totul buimac. Inca doare, dar ma simt mai bine. Nu pot accepta ca am fost dependent. Nu pot accepta nici ca nu mai sunt dependent. Imi placea cum era. Era bine. Dupa fiecare pilula a fericirii ma simteam absolut extraordinar. Zburam deasupra tuturor intr-o nebuna fericire in care orice lucru urat mi se parea blasfemie.
Deja stiu ca a trecut. Si mai stiu si ca nu pot sa intorc acele timpuri. Fiecare perioada de consum are ceva specific, ceva aparte. Ciudat este ca aceasta perioada nu se compara cu nici una. Era diferita. Dar a trecut...
Va urma...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu