13 februarie 2010

|

Data de 13 februarie 2010 este...viitor (in momentul in care scriu acest post). Peste o zi o sa fie...trecut. Peste cativa ani o sa fie...istorie!
Asa incepe o noua viziune asupra viitorului apropiat. O noua bucla a timpului, acest cuantum de evenimente imortalizat prin litere. Cu alte cuvinte, "Timpul este una dintre dimensiunile din Univers, diferita de dimensiunile spatiale prin aceea ca el ordoneaza evenimentele intr-o succesiune ireversibila. Timpul e o notiune primara (care nu se defineste, ci se percepe prin simturi) si corelata cu cea de eveniment. Perceptia sesizeaza ordinea evenimentelor."
Iti dai seama de ceea ce faci, abia dupa ce ai trecut, dupa ce ai simtit sau dupa ce ai inteles menirea evenimentelor. Te gandesti ca ceea ce ai realizat momentan este ceea ce trebuie sa faci. Oare? Iti dai seama de alegerile facute dupa ce le-ai realizat si le-ai dat "timp" sa le intelegi. Singurul regret pe care omul poate sa il aiba asupra faptelor consumate este ca nu poate schimba istoria evenimentelor viitoare.
Am primit astazi un altfel de "ceas": este vorba de un "jurnal" al zilelor in care gandirea mea creaza. Am un cronologiu al ideilor puse pe hartie. La asta ma gandeam si cand am inceput acest post...daca scriu acum ceva - scriu in prezent. Daca voi citi maine - voi citi din trecut.
Este ciudat sa iti dai seama ca timpul nu este tocmai acel lucru trecator. Daca vei privi in detaliu aspectul acestuia, iti dai seama ca nu este format din secunde, minute, ore, s.a.m.d. Timpul se masoara in vorbe, fapte, reactii, contra-reactii, in relatii, in sfarsit de relatii, cunoasterea unui nou prieten, in pierderea unui vechi prieten ... este masura faptelor noastre. Este esenta muritoare a ceea ce ne face oameni. Ceea ce ne da bucurie, ceea ce ne face sa iubim sau sa uram.
De cate ori nu te-ai gandit sa lasi lucrurile sa treaca de la sine??? Nu, nu le lasi sa treaca, lasi timpul sa iti dea sansa sa iti "reglezi" gandurile intr-o forma acceptabila.
Cadoul primit este cel mai frumos pe care l-am putut vreodata primi. Am fost atat de miscat de el ... si nu numai ca este de la o persoana draga, ci si ca in el vor sta asternute povesti. Timpul o sa il umple cu ceea ce merita sa fie exprimat. Stau si scriu aici, dar ma gandesc cum sa umplu acele pagini goale ... cum sa gasesc cuvintele potrivite sa merit acel cadou.
Timpul nu este ceva ireversibil si incert. Este cat se poate de veridic si plin de lucruri pe care doresti sa le faci! Sa pot lega aceste cuvinte cu scopul acestui blog, am ales un print al Muzeului Metropolitan de Arta. Campania se numeste "It's Time We Met". Maine este un altfel de "Ieri" si un posibil "Astazi"! Nu va jucati cu timpul! Merita imortalizat in alegeri "destepte"!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu